CRUCEA EROILOR de pe Varful Caraiman din Busteni

CRUCEA EROILOR de pe Varful Caraiman din Busteni program complex de RESTAURARE, REABILITARE,  CONSERVARE, PREZERVARE, INTRETINERE  si reintroducere in CIRCUITUL TURISTIC

Situată în zona centrală a masivului Bucegi, la limita de est a platoului, pe un amplasament care domină vizual valea superioară a râului Prahova, MONUMENTUL EROILOR, cunoscut, în limbaj cotidian, sub denumirea de „Crucea de pe Caraiman”, constituie un simbol inconfundabil pe unul dintre cele mai importante trasee de circulaţie ce leagă teritoriile naţionale, dar şi cele europene separate de lanţul munţilor Carpaţi. Monumentul se găseşte la altitudinea de 2291m, apropiată de cota atinsă de Vârful Caraiman (2386m), are o înălţime totală de cca. 39.3m (din care 8.35m reprezintă soclul) şi o deschidere a braţului orizontal de cca 15m. Soclul, din beton armat, realizat ulterior inaugurării, pentru o mai bună încastrare a structurii metalice, adăpostea, în cele două niveluri interioare, un generator electric, care punea în funcţiune 120 de becuri distribuite pe corpul central şi pe braţe. Crucea era luminată în noaptea de Sfânta Marie Mare (15 august) şi în noaptea de Înălţarea Domnului (5 iunie), dată la care se serba şi Ziua Eroilor.

MONUMENTUL EROILOR a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ai României, în perioada 1926-1928 „întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei” aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului. Proiectarea şi execuţia întregului monument s-au făcut cu efort, meşteşug şi inteligenţă româneşti. În documentele vremii, sunt menţionate, ca realizatori ai structurii metalice, Direcţia de Poduri din cadrul Direcţiei Generale CFR şi secţiile L1 şi L5 Sinaia, iar ca proiectanţi, inginerii români Teofil Revici şi Alfred Pilder şi dirigintele de şantier Nicu Stănescu. Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Constantin Procopiu şi Georges Cristinel, iar monumentul a fost sfinţit în anul 1928, la 14 septembrie, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

În momentul finalizării lucrărilor de execuţie, MONUMENTUL EROILOR era cea mai înaltă structură metalică din Europa situată la mai mult de 2000m altitudine, putând fi comparată, ca realizare inginerească şi simbolistică, cu turnul Eiffel din Paris, cu Statuia Libertăţii din New York sau cu Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. În colecţia românească a „arhitecturii din fier”, cele mai reprezentative unicate, înrudite prin aspiraţia către înalt, prin valoarea lor de simbol naţional comemorativ, prin calitatea de obiect de artă şi, nu în ultimul rând, prin caracterul lor exclusiv românesc sunt: Coloana fără sfârşit şi Crucea de pe Caraiman.
De pe platforma de la baza monumentului sau de pe terasa lui superioară, se deschide o largă panoramă a văii râului Prahova, având la picioare Buşteniul şi depăşind în amploare Predealul, Sinaia sau munţii Ciucaş. Putem spune, astăzi, că starea generală a monumentului, deşi îngrijorătoare, pare a fi mult mai bună decât era de aşteptat în urma unei îndelungate şi constante atitudini de ignorare conştientă, pe care, în special, regimul comunist a adoptat-o faţă de o construcţie în formă de cruce, edificată prin grija Familiei Regale a României. Considerăm, de asemenea, binevenită şi absolut necesară demararea unui program complex de restaurare, reabilitare, conservare, prezervare, întreţinere şi reintroducere în circuitul turistic a Crucii de pe Caraiman, program pe care Primăria oraşului Buşteni, împreună cu Clubul Rotary Valea Prahovei, îl au deja în vedere.

“DATI UN BAN PENTRU CARAIMAN”

CRUCEA EROILOR de pe Varful Caraiman din Busteni program complex de RESTAURARE, REABILITARE,  CONSERVARE, PREZERVARE, INTRETINERE  si reintroducere in CIRCUITUL TURISTIC

A. CONSIDERATII GENERALE:

Situat in zona centrala a masivului Bucegi, la limita de est a platoului, pe un amplasament care domina vizual valea superioara a riului Prahova, MONUMENTUL EROILOR cunoscut in limbaj cotidian sub denumirea de ”Crucea de pe Caraiman”,constituie un simbol inconfundabil pe unul dintre cele mai importante trasee de circulatie ce leaga teritoriile nationale dar si cele europene separate de lantul muntilor Carpati. Monumentul se gaseste la altitudinea de 2291m, apropiata de cota atinsa de Varful Caraiman (2386m.), are o inaltime totala de cca.39.3m.(din care 8.35m reprezinta soclul) si o deschidere a bratului orizontal de cca.15m.

Soclul din beton armat, realizat ulterior inaugurarii pentru o mai buna incastrare a structurii metalice, adapostea in cele doua niveluri interioare, un generator electric care punea in functiune 120 de becuri distribuite pe corpul central si pe brate. Crucea era luminata in noaptea de Sfanta Marie Mare (15 august) si noaptea de Inaltarea Domnului (5 iunie) data la care se serba si Ziua Eroilor.

B. DATE ISTORICE:

MONUMENTUL EROILOR a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand si a Reginei Maria ai Romaniei in perioada 1926-1928 ”intru slava si memoria eroilor prahoveni cazuti in primul Razboi Mondial 1916-1918 pentru apararea patriei” asa cum sta scis pe placa comemorativa fixata pe partea nordica a soclului. Proiectarea si executia intregului monument s-au facut cu efort, mestesug si inteligenta romanesti. In documentele vremii sunt mentionate ca realizatori ai structurii metalice Directia de Poduri (D) din cadrul Directiei Generale CFR si sectiile L1 si L5 Sinaia iar ca proiectanti inginerii romani Teofil Revici si Alfred Pilder impreuna cu maistrul Bumbulescu si dirigintele de santier Nicu Stanescu. Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitectii Georges Cristinel si Constantin Procopiu iar monumentul a fost sfintit in anul 1928 la 14 septembrie, de sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

C. O PARALELA interesanta:

ln momentul finalizarii lucrarilor de executie, MONUMENTUL EROILOR era cea mai inalta structura metalica din Europa situata la mai mult de 2000m. altitudine, putand fi comparata ca realizare inginereasca si simbolistica cu turnul Eiffel din Paris, cu Statuia Libertatii din New York sau cu Hristos Mantuitorul din Rio de Janeiro.

In colectia romaneasca a ”arhitecturii din fier”, cele mai reprezentative unicate, inrudite prin aspiratia catre inalt, prin valoarea lor de simbol national comemorativ, prin calitatea de obiect de arta si, nu in utimul rand prin caracterul lor exclusiv romanesc sunt: Coloana fara sfarsit si Crucea de pe Caraiman.

D. PRINCIPII GENERALE pentru interventie:

Interventia asupra obiectivului va fi ADECVATA si nu exhaustiva, PUNCTUALA si nu generala urmarind principiul minimei distrubari, precedata de o faza de CERCETARE si analiza NEDISTRUCTIVA orientata pe cele trei componente majore:

  • fundatiile – infrastructura corelate cu conditiile naturale ale solului si subsolului.
  • soclul din beton armat, elemente decorative similipiatra si acoperirile teraselor.
  • constructia metalica superioara si incastrarea ei in elementul de beton,in strinsa legatura cu caracteristicile specifice ale mediului mecanic si climatic ale sitului.

In afara de acestea, vor mai face obiectul unor studii colaterale de specialitate:

  • instalatia electrica, sistemul de iluminat si in special paratraznetul si impamantarea.
  • amenajarea platformei adiacente (acces/ puncte de belvedere/ traseu panoramic).
  • conceperea si implementarea unui program complex de masuri adecvate menite sa asigure autofinantarea ulterioara a lucrarilor periodice de intretinere periodica necesare.
  • definirea si valorificarea brand-ului si a imaginii acestui obiectiv.

E. COMENTARII:

Putem considera Crucea de pe Caraiman ca fiind o constructie ”de arta” in sens pur ingineresc, o opera tehnologica indrazneata cu consecinte artistice devenita simbol, un omagiu pios al sacrificiului rostit in otel, adresat natiunii si transmis in inalt. Este un obiect sacru exprimat tehnic, un ”stalp”,cum obisnuia sa spuna Brancusi despre verticalele sale sculptate in lemn, parcursul spre locul Crucii este el insusi un gest de purificare si simtim ca este fundamental sa restituim cat mai mult din toate acestea intr-un gest de cultura pura, animati de un puternic sentiment de perpetuu. A cunoaste, a pretui, a sustine si a pune in valoare monumentul de fier al Bucegilor, inseamna nici mai mult nici mai putin decat a reaseza Crucea de pe Caraiman in drepturile ei depline.

F. ARHITECTURA

Elementul compozitional determinant al Crucii de pe Caraiman este SIMETRIA, care guverneaza rezolvarea arhitecturala, fiind prezet atat in plan vertical cat si in plan orizontal.

Aceasta structura metalica cu valente arhitectonice este reprezentativa pentru capacitatea de proiectare si de executie a Romaniei de la acea data dar si pentru forta de expresie oferita unei structuri metalice aparente si transparente. Ca urmare a vizitelor, inspectiilor vizuale, a materialului fotografic si a releveului realizate deja, putem afirma ca starea generala a monumentului, desi ingrijoratoare, pare a fi mult mai buna decat era de asteptat in urma unei indelungate si constante atitudini de ignorare constienta, pe care in special regimul comunist a adoptat-o, fata de un monument in forma de cruce si construit prin grija Casei Regale a Romaniei.

G. DESPRE ROTARY:

ROTARY este o organizatie mondiala a oamenilor de afaceri, car enumara peste 1.2 milioane de membri din 167 de tari de pe toate continentele. Mai mult de 30.000 de cluburi reunesc reprezentanti ai tuturor profesiilor, barbati si femei, admisi pe criteriul calitatii morale, umane si profesionale. Deviza organizatiei SERVICE ABOVE YOURSELF (a servi mai presus de sine), exprimand ideea ajutorarii si intelegerii celorlalti, sinteza a activitatilor umanitare promovate de cluburi, intr-un cadru subordonat unor standarde etice si morale deosebite.

Primul club Rotary a luat fiinta la 23 februarie 1905 in Evanston-Chicago, SUA. In primavara anului 1929, la Bucuresti ia fiinta primul Club Rotary din Romania care initial a apartinut de Districtul Paris nr.1160. Cele 9 cluburi existente in tara in 1936 au fost reunite in primul District romanesc care a primit numarul 84. Razboiul si mai apoi comunismul au intrerupt activitatea cluburilor care a fost reluata abia in 1992 prin reactivarea clubului Bucuresti. In anul 1999, Romania si Republica Moldova au constituit Districtul 2241 care reuneste mai mult de 90 de cluburi cu un numar de peste 2500 de membrii.

GALERIE FOTO & VIDEO SI MAI MULTE INFORMATII PRIN CLICK AICI:

Comentarii
  • Georgeta PRAISLER spune:

    Spun BRAVO (!!!) Clubului ROTARY (Valea Prahovei) pentru patriotica interventie in scopul salvarii acestui monument!!!! Monument care ma emotioneaza prin cutezanta lui, prin mesajul lui de recunostiinta fata de eroii neamului, prin frumusetea lui!!!! De la locuinta mea de vacanta din AZUGA, nu pierd niciodata ocazia de a privi aceasta CRUCE, mai ales noaptea, atunci cand este iluminata!!!!! Sper ca si clubul KIWANIS din care fac parte sa-si aduca contributia la acest efort!!!! SUCCES!!!!!!
    Conf.dr. Georgeta PRAISLER
    Past president al Clubului KIWANIS GALATI

Lasă un comentariu